Aceasta analiza doreste sa prezinte o ierarhizare fina a evenimentelor istorico-religioase ce si-au pus amprenta, in varii epoci, asupra marilor religii din prezent.
Acest material poate servi unui studiu temeinic vizavi de sorgintea comuna a religiilor sec. XXI cat si fata de detaliile picante ce au urnit destine pe scena zdruncinata a istoriei popoarelor…..
De-a lungul istoriei am putut aprecia ce elemente eterogene, iranizate ori iraniene, au concurat la metamorfoza care a transformat, la inceput in iudaism, apoi in iudeo-crestinism si, in sfarsit, in crestinism, simplul si anticul henoteism al lui Israel. Unele din aceste elemente, mostenite din religia “magilor”, raspandite in toata Asia Mica si Egeea preelenica de asiaticii mediteranieni, urca, dincolo de Iran, care a incorporat o parte dintre ele in miturile si ritualurile sale, pana in India chalcholitica dravidiana, care si ea le datoreaza unui trecut imemorial. De altfel ele traiesc si azi in Dekhan, Nilgiris si pe unele din cele mai inalte culmi ale Himalayei.
Altele, de origine mai pur iraniana, fac parte din aceasta doctrina zoroastriana al carei apocaliptism funciar poate fi cunoscut din citirea cartilor in domeniu. Apocaliptism care este el insusi rezultatul unui dualism unitar axat in intregime pe cateva mari idei centrale: Imparatia Luminii, opusa Imparatiei Intunericului; Lumea transcendentala, opusa lumii corporale; Vestea Mantuirii; Venirea Mantuitorului; Invierea tuturor mortilor; Judecata de Apoi; in fine, incoronarea triumfala a operei creatoare: Venirea Imparatiei si Paradisul, prin care Dumnezeul luminii, izvorul vesnic al Binelui si Adevarului, va izbandi definitiv.
Dupa datele si regiunile in care aceste elemente diverse au patruns, ele au cunoscut si destine diferite insa acestea nu vor face obiectul prezentei analize. Totusi, in masura in care ele au fost adoptate de Asia mica, in care Iranul s-a gasit in relatia intima cu Israel, ele au pregatit una din transformarile capitale ale lumii, au rasturnat bazele religiei lui Abraham, au transpus in infinit visul lui Iacob si au generat dincolo de imperiul militar, administrativ si juridic al urmasilor lui August, acest Imperiu al Occidentului pe care o ampla literatura epica l-a transformat mai apoi in vesnicul cavaler ratacitor al unei iminente Imparatii a lui Dumnezeu. La fel ca jaratecul incins, ele au mocnit indelung in Iran, in Capadochia si in anticele taramuri ale misterelor lui Attis, Adonis si Dionysos.
Gratie lor, un fluid nou curge prin antica peninsula, fluid ce a metamorfozat vechile credinte ale lui Israel. Acestea nu isi vor mai reveni in urma socului. Captiva a amintirilor, patriei si datinelor sale, o parte a iudaismului va ramane in Palestina fidela unei religii care nu mai este deja cea a parintilor sai. In special oamenii lui Iuda si Beniamin se vor aduna, sub conducerea unui sacerdotiu foarte nobil, in jurul Templului lor reconstruit ca sa astepte in efervescenta asaltul final al legiunilor lui Titus. Altii, zaboviti in Babilon, unde s-au stabilit, vor suferi acolo inca si mai profund ascendentul zoroastrismului care, incepand din epoca lui Alexandru, se va eleniza uneori la suprafata. El va lasa urme notabile in Talmudul lor, elemente regasite in prezent de noi.
Din acest moment, dupa exemplul comunitatilor ghebra si parsa, patria si Templul lor se vor gasi oriunde se gaseste Cartea. Sunt gata pentru diaspora lor fara sfarsit. Gratie Iranului, sinagoga a luat fiinta, eveniment capital care, dupa lungi secole, va elibera un intreg popor de orice legatura cu un anumit teritoriu. In sfarsit altii, in Galileea, tinut ferit prin pozitia sa geografica de influenta coplesitoare a Templului, vor dezvolta la randul lor aportul iranian. Ideile de Imparatie a lui Dumnezeu, de Mantuitor, de Judecata se vor intrupa si intari pe malurile Iordanului si in Nazareth.
Dar aici apocaliptismul care, de la al doilea Isaia, Zaharia, Daniel, lucreaza fara incetare si pe nesimtite in constiinta lui Israel, va castiga lent o amploare necunoscuta, gratie actiunii a doi profeti: Ioan Botezatorul si Iisus din Nazareth. Ideile lor vor da, nu departe de “Sfantul” Byblos, lastari dintre care unul va deveni un arbore imens ce, intr-un ragaz relativ scurt, va acoperi cu ramurile sale intreg Orientul apropiat. Totusi taramul pe care se va dezvolta definitiv va fi Occidentul. Caci Orasul Cezarilor va oferi aici noii biserici misionari si o capitala, garantii inegalabile ale unei durabile maretii.
Nu cunoastem prea mult despre viata si propovaduirile celor doi profeti, nici chiar despre ultimul, a carui actiune a fost cea mai insemnata. Dar predicile lor, sau mai bine spus ideea pe care si-au facut-o despre ele anumite cercuri ce le-au urmat traditia, ni s-au pastrat in cateva scrieri. Scrieri ebraice, scrieri grecesti, grupate cu toate ulterior sub numele de Buna Vestire. Aceasta Vestire nu este altceva decat afirmatia, deja mai mult decat seculara, ca va veni Imparatia si ca Judecata este iminenta. Si ea este prin urmare o “apocalipsa”, o revelatie.
Metoda fara egal si infailibila pentru a trezi sperante si, gratie acestora, de a innoi aparentele lumii, aceasta Buna Vestire, dupa care se apropie vremea, va fi curand colportata intr-o buna parte a Orientului si in lumea greco-romana de apostoli si de misionarii lor: Parinti sau Pastori. Raspandirea ei va fi favorizata de cea a mithraismului si a altor doctrine ale mantuirii, si ele influentate de Iran. Aceste doctrine o vor ajuta parand sa o combata, pentru ca toate, sau aproape toate, pleaca atunci din acelasi camin.
Dupa cum se vede, excluzand Iranul, multe raman nelamurite si lasa impresia de a atarna in gol. Admitand Iranul, totul se clarifica si se grupeaza in jurul unor fapte istorice si al unei cronologii limpezi. Nu este oare cea mai buna dintre dovezile ca el este indispensabil perspectivei finale? Altfel spus, ca el a determinat-o? Intr-adevar, datorita Iranului, iudaismul si, prin el, iudeo-crestinismul a incetat sa fie monoteism si a devenit o religie a Mantuirii. Transformare capitala. Miza vietii individului si a lumii nu se mai afla in intregime pe pamant. Ea este proiectata in realitatea transcendenta a unei Imparatii a binelui si a luminii a carei victorie definitiva va incununa o misterioasa opera de secole. Rolul Spiritului, al Virtutii capata o dimensiune eterna. Sufletele comune sunt libere sa vada in ele doar cuvinte goale de sens. Dar experienta umana, cea interioara ca si cea istorica, marturiseste din contra ca orice doctrina a carei urmare este o sublimare a valorilor spirituale constituie intotdeauna un factor incomparabil de idealism si de alinare.
Sa transferam in plan temporal antagonismul funciar dintre cele doua chestiuni, Apocalipsa ori Revelatie si Mantuire. Sa inlocuim ideea de sfarsit al lumii cu cea aproape la fel de iluzorie, de Progres, iar cea de Mantuire cu aceea, altfel vulgara si fragila, de Fericire materiala colectiva. Oare nu tot pe ea o regasim la originea acestei Catastrofe continuui care, pentru unii “profeti” moderni, se confunda cu idealul politic, economic si social. Aici este de aflat, fara indoiala, principiul secret al miraculoaselor doctrine ariene, carora iudeo-crestinismul mediteranean le-a preluat si integrat in cultura noastra occidentala majoritatea conceptiilor fundamentale. Influenta lor practica a depasit-o chiar cu mult pe cea a “semitismului”, care a fost extrem de exagerata. In definitiv aceasta din urma nu a prea facut altceva decat sa profite aici de o pura si simpla traditie pastorala, prea mult timp ramasa in dezacord pasiv cu un vast ansamblu de fapte istorice si religioase certe. Orice s-ar afirma sau nega, este nevoie de multe secole, de multe popoare, de multe vise, de sperante si lacrimi pentru a ajunge la o mare religie.
Autor: Copernic